Cinci persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-un cap de pod, la Turda. Tânăra de 20 de ani care conducea consumase alcool

Cinci persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-un cap de pod, la Turda. Tânăra de 20 de ani care conducea consumase alcool
Publicat: 05/05/2019, 10:16

Potrivit reprezentaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, accidentul s-a produs duminică dimineață în Turda. Aici, un autoturism a intrat într-un cap de pod.

Au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ.

„Nu au fost necesare operațiuni pentru descarcerare, cinci persoane au fost consultate medical și au fost transportate în stare de conștiență la spital. Unul dintre ocupanți a fost în stare mai gravă, el a suferit un traumatism cerebral mai sever”, au declarat reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Potrivit Poliției Cluj, conform primelor cercetări, la volanul mașinii se afla o tânără de 20 de ani din județul Neamț, care ar fi pierdut controlul asupra direcției pe fondul neadaptării vitezei la drumul umed, a intrat într-un cap de pod și apoi s-a răsturnat.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliția face cercetări pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...